Presa din Ucraina susține că ar fi vorba despre o dronă rusească de tip „Banderol”. Aceasta ar fi ieșit de pe traseul stabilit în momentul în care se apropia de orașul-port Odesa, apoi ar fi trecut granița în Republica Moldova.
Drona a căzut pe un teren din afara localității Talmaza, din raionul Ștefan Vodă, la aproximativ trei kilometri de sat. Aparatul a explodat în momentul impactului cu solul.
Ministerul Apărării de la Chișinău a anunțat că sistemele Armatei Naționale au identificat obiectul aerian înainte de producerea incidentului.
„Sistemele de supraveghere ale spaţiului aerian din dotarea Armatei Naţionale au detectat, la ora 17:37, pătrunderea în spaţiul aerian al Republicii Moldova a unui obiect aerian, pe direcţia Cuciurgan-Tiraspol. Imediat au fost întreprinse măsuri pentru închiderea spaţiul aerian pe sectorul Centru, cu durata de 15 minute”, a precizat Ministerul Apărării de la Chişinău.
TE-AR PUTEA INTERESA ȘI: VIDEO Alertă în România. Dronă doborâtă de un F-18 lângă Galați și alte trei descoperiri au pus litoralul în alertă
Incendiul a fost stins, iar zona a fost izolată
Explozia a provocat un incendiu de vegetație pe câmpul unde s-a prăbușit drona. Autoritățile au securizat zona, iar echipele de intervenție au stins focul și au început verificările pentru a stabili cum s-a produs explozia.
Incidentul are loc în contextul atacurilor repetate ale Rusiei asupra unor ținte din Ucraina, inclusiv în apropierea graniței cu Republica Moldova. În timpul unor astfel de atacuri, fragmente de drone sau aparate de zbor au mai ajuns pe teritoriul Republicii Moldova.
Ce este drona rusească „Banderol”
„Banderol” face parte dintre armele introduse recent de Rusia în războiul din Ucraina. Producția acestui tip de aparat a început anul trecut, potrivit informațiilor apărute în presa ucraineană.
Deși poartă denumirea de dronă, „Banderol” are caracteristici apropiate de cele ale unei rachete de croazieră. Aparatul folosește un motor turbojet, fabricat în China, și poate atinge viteze de peste 500 de kilometri pe oră.
Viteza sa este mai mare decât cea a multor drone folosite în conflict, fapt care poate reduce timpul disponibil pentru detectarea și reacția sistemelor de apărare aeriană.



