ArmySfera.ro
MENIU
© 2026 ArmySfera.ro

Știri

Urmărește cele mai noi știri militare, alerte globale și rapoarte de pe front. Află deciziile NATO și impactul lor direct asupra României.

53 articole

De la Munții Măcinului la plaja din Saturn. Ziua în care dronele au pus România în alertă

14 august a devenit una dintre cele mai tensionate zile din ultimele luni pentru comunitățile aflate în apropierea graniței cu Ucraina și pentru litoralul românesc. În decurs de câteva ore, autoritățile au fost alertate în mai multe puncte din România, după ce o dronă s-a prăbușit în Munții Măcinului, fragmente de aparate de zbor au fost descoperite la Saturn, iar Ministerul Apărării Naționale a anunțat ulterior găsirea resturilor unei alte drone în zona localității Plauru.

de Redacția ArmySfera.ro

Peste 500 de rezerviști NATO adunați în capitală. Generalul Dan Grecu dă alarma: „Războiul cognitiv a început! Nu mai mergeți ca peștele după momeală!”

Într-o desfășurare masivă de forte fără precedent, România găzduiește pentru prima dată în istorie Congresul Întrunit al celor trei mari Confederații Interaliate ale Rezerviștilor din cadrul structurilor NATO (CIOR, CIOMR, CISOR). Peste 500 de generali, ofițeri și subofițeri din peste 30 de țări membre și partenere ale Alianței Nord-Atlantice s-au reunit la București. Într-un interviu exploziv acoperind strategii de luptă, competiții aplicativ-militare cu tragere și tactici hibride, generalul-maior (r) Dan Grecu, președintele AORR, aruncă în aer rețetele clasice de apărare: „Rezerva nu se retrage niciodată. Dacă dăm înapoi, este doar ca să atacăm dintr-o altă direcție!”

de Redacția ArmySfera.ro

Incident la un exercițiu militar din Buzău. Un parașutist de la Forțele Speciale a rămas suspendat de un avion în zbor după ce a ratat saltul | VIDEO

Un incident grav s-a produs în timpul unui exercițiu militar desfășurat la Buzău, unde un parașutist a rămas suspendat de cablul de ancorare al unui avion aflat în zbor, după ce nu a reușit să execute saltul în condiții normale. Imaginile au ajuns în spațiul public și au stârnit numeroase reacții.

de Redacția ArmySfera.ro

O țară din Balcani revine la armata obligatorie după 15 ani

Mai multe state europene își adaptează politicile de apărare în contextul tensiunilor de securitate din regiune. În acest cadru, Serbia a decis să revină la serviciul militar obligatoriu, măsură suspendată în urmă cu 15 ani. Programul va începe din luna martie a anului viitor și se va aplica bărbaților cu vârsta de până la 30 de ani.

de Redacția ArmySfera.ro

Nicușor Dan și Erdogan au participat la ceremonia de intrare în serviciu a noii corvete a României. „Contraamiral August Roman”, oficial în dotarea Forțelor Navale Române / FOTO

Președintele României, Nicușor Dan, a luat parte sâmbătă, la Istanbul, alături de președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, la ceremonia de acordare a pavilionului militar pentru corveta „Contraamiral August Roman”, navă construită în Turcia pentru Forțele Navale Române.

de Redacția ArmySfera.ro

Nicușor Dan, prima reacție după explozia dronei din Portul Constanța

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis un mesaj public după explozia dronei maritime din Portul Constanța. Șeful statului a precizat că autoritățile analizează modul în care dispozitivul a ajuns în zona portuară și evaluează eventualele riscuri existente.

de Redacția ArmySfera.ro
«»

Trending in Știri