Situația a determinat autoritățile să ia măsuri de siguranță. Aeroportul Internațional Iași a suspendat temporar toate zborurile, pe fondul alertei aeriene.
Potrivit Ministerului Apărării, alarma s-a dat la ora 16:47, după ce radarele au identificat o țintă aeriană aflată la 18 kilometri nord de localitatea Roman.
Centrul Național Militar de Comandă a transmis informațiile către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Autoritățile au decis alertarea populației din județele Iași, Suceava, Neamț și Botoșani, dar și din nordul județului Vaslui.
Mesajele RO-Alert au fost transmise începând cu ora 16:30. În același timp, două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, aflate în serviciul de Poliție Aeriană la Baza 57 Mihail Kogălniceanu, au decolat la ora 16:39 pentru a urmări situația.
Aeroportul din Iași și-a oprit temporar activitatea
Intrarea dronei în spațiul aerian românesc a dus la suspendarea temporară a curselor de pe Aeroportul Internațional Iași.
Datele disponibile pe platforma de monitorizare a zborurilor Flightradar24 arătau că, după ora 17:00, zona din apropierea aeroportului nu mai avea trafic aerian vizibil. Activitatea a rămas suspendată pentru o perioadă, în timp ce autoritățile au urmărit evoluția situației.
În același timp, oamenii din Iași, Suceava, Neamț și Botoșani au primit mesajul RO-Alert prin care li s-a cerut să se adăpostească în beciuri sau în spații de protecție civilă. Autoritățile au transmis că exista posibilitatea ca obiecte să cadă din spațiul aerian.
Alerta a fost emisă pentru o perioadă de 90 de minute.
Drona a traversat Republica Moldova înainte să intre în România
Drona urmărită de autoritățile române a trecut și prin spațiul aerian al Republicii Moldova. Informațiile au fost prezentate de autoritățile de la Chișinău.
Potrivit acestora, drona, de tip Shahed spun moldovenii, a pătruns dinspre Ucraina, peste Transnistria pe la Bender, la ora 16:20. S-a îndreptat spre Chișinău apoi a părăsit spațiul aerian al Moldovei intrând în România, la 16:37, deci după 17 minute.
Traseul dronei a fost urmărit timp de mai multe ore, însă informațiile despre poziția exactă a acesteia au fost limitate.
Drona a fost găsită într-un lan de porumb
La aproape două ore de la primele informații despre traseul dronei, poliția din Republica Moldova a anunțat că aparatul a căzut într-un lan de porumb.
Locul indicat de autorități se află în apropierea localității Mihăileni, raionul Rîșcani, la mică distanță de frontiera cu România.
Incidentul a determinat autoritățile din România să monitorizeze atent situația și să transmită avertizări populației din județele aflate în zona de risc.



