Potrivit liderului american, încetarea focului ar urma să fie aplicată în perioada 9-11 mai și va include suspendarea tuturor operațiunilor militare, dar și un schimb de prizonieri între cele două state.

Trump susține că acordul a fost acceptat atât de Vladimir Putin, cât și de Volodimir Zelenski.

Armistițiul include schimburi de prizonieri

Președintele american afirmă că fiecare parte va elibera câte 1.000 de prizonieri.

„Am plăcerea să anunț că va avea loc o ÎNCETARE A FOCULUI DE TREI ZILE (9, 10 și 11 mai) în conflictul dintre Rusia și Ucraina. Sărbătoarea din Rusia este dedicată Zilei Victoriei, dar, la fel, și în Ucraina, deoarece și aceasta a jucat un rol important în cel de-al Doilea Război Mondial. Acest armistițiu va include suspendarea tuturor activităților militare, precum și un schimb de prizonieri între cele două țări, în număr de 1.000 de prizonieri din fiecare țară. Această solicitare a fost făcută direct de mine și apreciez foarte mult acordul președintelui Vladimir Putin și al președintelui Volodimir Zelenski. Sperăm că acesta este începutul sfârșitului unui război foarte lung, mortal și greu. Discuțiile privind încheierea acestui conflict major, cel mai mare de la cel de-al Doilea Război Mondial, continuă, iar noi ne apropiem tot mai mult de un acord în fiecare zi. Vă mulțumesc pentru atenția acordată acestei chestiuni! Președintele DONALD J. TRUMP”, a transmis liderul american.

Ucraina spune că Rusia a continuat atacurile

La scurt timp după anunțul privind armistițiul, autoritățile ucrainene au declarat că forțele ruse au continuat atacurile asupra mai multor regiuni, relatează focus.de.

Zelenski a afirmat că Ucraina va reacționa în funcție de acțiunile Moscovei.

„Ca și în ultimele 24 de ore, Ucraina va răspunde astăzi în mod corespunzător”.

Potrivit Forțelor Aeriene Ucrainene, apărarea antiaeriană a doborât 56 de drone rusești în apropierea liniei frontului în timpul nopții.

Rusia anunțase anterior un armistițiu unilateral

Ministerul Apărării al Federației Ruse anunțase încă de luni un armistițiu unilateral pentru zilele de 8 și 9 mai, în contextul ceremoniilor dedicate victoriei sovietice asupra Germaniei naziste din 1945.

„În conformitate cu o decizie a Comandantului Suprem al forţelor armate ale Federaţiei Ruse, (preşedintele) Vladimir Putin, a fost declarat un armistiţiu în perioada 8-9 mai 2026", a transmis ministerul rus.

Moscova a cerut Kievului să respecte încetarea focului în perioada paradei militare organizate în Piața Roșie.

Kremlinul amenință cu „atac masiv cu rachete” asupra Kievului

În paralel cu anunțul privind armistițiul, Rusia a avertizat că va lansa un „atac masiv cu rachete” asupra Kievului dacă Ucraina încalcă încetarea ostilităților în timpul ceremoniilor de 9 Mai.