Primele informații arată că nu au fost înregistrate victime. Ministerul Apărării Naționale a transmis că este vorba despre un dispozitiv similar celor utilizate în conflictul din Ucraina. Ancheta este coordonată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
În zona portuară a fost transmis și un mesaj RO-Alert, prin care populația a fost îndemnată să se adăpostească.
Drona implicată în incident ar fi fost de tip Magura V5.
Raed Arafat: Măsurile luate sunt preventive
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a oferit informații despre intervenția desfășurată după explozia produsă în Portul Constanța.
Acesta a precizat că autoritățile au transmis mesaj RO-Alert și au dispus evacuarea unei zone de aproximativ un kilometru de la linia țărmului spre interior. Decizia a fost luată preventiv, în contextul verificărilor privind existența altor drone navale în apropiere.
„A avut loc o explozie a unei drone maritime la ora 10.28, în dana 78 din Portul Constanța.
Dimineață, în jurul orei 6.00, a fost o sesizare dată de Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare că ar fi existat o dronă în port.
Autoritățile competente au izolat zona. Când s-a sesizat că drona poate să explodeze, a fost evacuată zona din imediata apropiere.
Nu avem informații despre victime, însă situația e în dinamică.
Când a avut loc explozia, a fost activat Planul Roșu de Intervenție.
Au fost mobilizate: 80 de cadre din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Constanța, 8 mașini de stingere, o autoscară, o mașină de terapie intensivă, 10 ambulanțe de prim-ajutor, 2 ambulanțe de multiple victime, o unitate de chimic-biologic-radionuclear, 4 ambulanțe din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean.
S-a dat ordin elicopterului SMURD de a efectua o misiune de recunoaștere în zona coastei. A fost mobilizat elicopterul Black Hawk de la Tulcea. Vor verifica toată zona pentru că există posibilitatea să existe și alte drone.
Nu intrăm în panică. Măsurile sunt pur preventive”.
Portul Constanța a fost evacuat. A fost transmis mesaj RO-Alert
Autoritățile au dispus evacuarea Portului Constanța după explozia dronei maritime.
Surse din cadrul portului au declarat că aparatul s-a blocat într-un baraj antipoluare, la câteva sute de metri de terminalul petrolier.
În paralel, populația din zonă a primit un mesaj RO-Alert prin care a fost sfătuită să se adăpostească până la finalizarea verificărilor.
MApN: Drona nu aparține Armatei României
Ministerul Apărării Naționale a transmis primele concluzii privind dispozitivul descoperit în Portul Constanța.
„Drona maritimă care a fost descoperită în acestă dimineață, 5 iunie, în Portul Civil Constanța, în apropiere de sediul Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare, s-a autodetonat, în jurul orei 10.30, fără a produce victime.
Zona era deja securizată și izolată de forțe ale Serviciului Român de Informații, Gărzii de Coastă și Ministerului Apărării Naționale, obiectul fiind, la acea oră, în curs de evaluare și de punere în siguranță.
Facem precizarea că obiectul nu face parte din dotarea Armatei României și nu a fost implicat în exercițiile recente organizate de MApN în zona Mării Negre.
Situația este în dinamică și vom reveni cu informații și date oficiale pe măsură ce vor fi disponibile”.
Dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.



