Într-un interviu acordat BBC, șeful statului a declarat că România analizează inclusiv măsuri diplomatice suplimentare împotriva Moscovei, dacă astfel de incidente vor continua să pună în pericol cetățenii români.
Declarațiile vin la scurt timp după decizia autorităților de a expulza consulul general al Rusiei de la Constanța și de a închide consulatul rus din oraș.
TE-AR PUTEA INTERESA ȘI: Alertă la Galați! O dronă s-a prăbușit peste un bloc de locuințe. Două persoane au fost rănite, iar zeci de locatari au fost evacuați. Ce spune MApN
România transmite un avertisment oficial Kremlinului
Întrebat dacă expulzarea consulului reprezintă cea mai dură măsură pe care Bucureștiul este dispus să o adopte, Nicușor Dan a explicat că autoritățile române au la dispoziție și alte instrumente diplomatice.
„Deocamdată da. În ultimii ani au fost 20-30 de drone care nu aveau încărcătură explozivă. Luna trecută am avut o altă dronă, cu încărcătură explozivă, care, din fericire, nu a explodat. A devenit periculos pentru cetățenii români. Când rușii lovesc, țintesc orașe care sunt pe partea cealaltă a Dunării, trebuie să se asigure că nu rănesc cetățeni români. Deci este un avertisment pentru partea rusă și sper că se vor opri. Dacă nu, avem alte măsuri pe care le putem lua împotriva lor”, a declarat Nicușor Dan.
Mesajul președintelui vine în contextul în care incidentele provocate de drone rusești în apropierea graniței României s-au repetat în ultimii ani, însă atacul de la Galați este considerat unul dintre cele mai grave prin consecințele sale directe asupra populației civile.
TE-AR PUTEA INTERESA ȘI: MApN explică, într-o conferință de presă, de ce drona care a lovit un bloc din Galați nu a fost doborâtă
Expulzarea ambasadorului Rusiei, luată în calcul la București
Solicitat să ofere un exemplu concret al măsurilor pe care România le-ar putea adopta în cazul unor noi incidente similare, șeful statului a indicat cea mai înaltă sancțiune diplomatică aflată la dispoziția autorităților române.
„Expulzarea ambasadorului, de exemplu. Este o ierarhie diplomatică a măsurilor”.
Decizia a fost luată după ședința CSAT
Anunțul privind expulzarea consulului general al Rusiei la Constanța și închiderea consulatului a fost făcut după o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării.
În cadrul reuniunii au fost analizate consecințele incidentului din 29 mai, când o dronă rusească s-a prăbușit pe un bloc din Galați. Impactul a fost urmat de o explozie și de izbucnirea unui incendiu într-un apartament situat la etajul 10 al imobilului.
România transmite că securitatea cetățenilor nu este negociabilă
Mesajul transmis de președintele Nicușor Dan indică o schimbare de ton în relația cu Moscova după seria de incidente produse în apropierea frontierei estice a NATO. Dacă până acum reacțiile oficiale s-au limitat la proteste diplomatice și măsuri punctuale, Bucureștiul lasă să se înțeleagă că este pregătit să urce treptat nivelul răspunsului diplomatic.
Pentru prima dată, expulzarea ambasadorului Rusiei este menționată public drept o opțiune aflată pe masa autorităților române, în cazul în care dronele rusești vor continua să reprezinte un pericol pentru populația din estul țării.



