Potrivit ministrului, denumirea populară asociată dronelor Bayraktar este greșită, iar beneficiul financiar reprezintă, în realitate, o formă de majorare salarială destinată întregului personal militar.
Radu Miruță: „Este o mărire de salariu”
Explicând mecanismul acestui spor, Radu Miruță a declarat în cadrul unei ediții speciale difuzate de TVR Info și moderate de Loara Ștefănescu.
„Este un spor de operaționalizare, așa se numește. Nu este un spor care se dă cum se dau alte sporuri, unora da și unora ba. Este o mărire de salariu. Se dă tuturor oamenilor care poartă uniforma în Armata Română și are o valoare de până la 30%.
El a fost gândit ca o creștere a salariului pentru a crește atractivitatea celor care intră în sistem, pentru că intervalul ăsta de până la 30% este cu un procent în general mai mare pentru cei cu salarii mai mici. I se spune spor, că așa i s-a găsit metoda tehnică la vremea respectivă.
Eu îi spun cât timp îl primește toată lumea, cât timp se plătesc taxe și toate contribuțiile pentru el, o metodă de a crește salariul, mă rog, suma pe care militarii armatei române o primesc și e foarte în regulă”.
Sporul nu este legat de utilizarea dronelor
Întrebat dacă acest beneficiu financiar este acordat militarilor care operează drone, ministrul a respins această interpretare și a precizat că numele sub care este cunoscut în spațiul public nu reflectă scopul real al măsurii.
„Nu are nicio legătură cu operarea unei drone, nici nu se numește așa. I au spus unii sporul “Bayraktar” pentru că, nu știu, a fost povestea cu dronele “Bayraktar”, poate suprapus în perioada respectivă, dar nu are legătură. Este un spor de operaționalizare, care a avut unic scop de a crește gradul de atractivitate la intrări în Armata Română”.
Ministrul vorbește despre sporurile acordate selectiv
Radu Miruță a afirmat că există și alte tipuri de sporuri în sistemul militar care sunt distribuite diferențiat și asupra cărora intenționează să facă analize.
„Sunt sporuri care se dau și selectiv. Și asupra acelor sporuri am și eu niște analize și sunt oameni care în Armata Română muncesc mai mult și nu au aceste sporuri, doar pentru că sunt prieteni cu unii și cu alții, între ghilimele prieteni, și sunt alții care au aceste sporuri, pentru că sunt prieteni fără ghilimele. Asta trebuie oprit.
Dar ideea că Armata Română are nevoie de mai mulți bani pentru militari, ca să i încurajeze să vină în domeniu. Nu e un lucru rău și o susțin cu toată puterea mea”.
Creșterea atractivității carierei militare, obiectivul declarat
Din explicațiile oferite de ministrul interimar al Apărării reiese că sporul de operaționalizare a fost introdus ca un instrument pentru majorarea veniturilor militarilor și pentru atragerea de noi recruți în sistem.
În opinia sa, măsura reprezintă un stimulent salarial general și nu o recompensă acordată pentru activități legate de operarea dronelor sau de alte misiuni specifice.



