În lipsa semnăturilor, România riscă să piardă o finanțare de ordinul miliardelor de euro, bani europeni destinați înzestrării militare, informează Digi24.

Surse din sistem susțin că blocajul vine din zona negocierilor comerciale, unde industria de apărare ar fi modificat condițiile financiare inițiale.

Negocieri tensionate între stat și industria de apărare

Discuțiile dintre MApN și producătorii de armament s-au complicat după ce unele companii ar fi venit cu oferte revizuite, inclusiv cu prețuri mai mari decât cele inițiale. În acest context, ministerul evită semnarea contractelor în condițiile actuale.

Conducerea MApN susține că nu poate accepta depășiri ale cadrului aprobat la nivel politic și instituțional.

Prețurile astea umflate nu vor fi acceptate vreodată de Ministerul Apărării. Și asta nu pentru că spune ministrul, ci pentru că asta este forma care a fost trecută prin CSAT și prin Parlamentul României. Cred, totuși, că producătorii... sigur, mediul privat încearcă și e legitim să încerce orice fel de negociere, dar acum s-a trasat o barieră, un plafon, după ce a fost au fost aprobate aceste proiecte în Parlament”, a declarat ministrul Apărării Radu Miruță, pe 15 mai.

SAFE, programul care ar trebui să schimbe Armata României

Prin mecanismul SAFE, România are acces la un împrumut european de aproape 9 miliarde de euro, destinat exclusiv modernizării forțelor armate. Fondurile sunt împărțite în 15 proiecte majore de înzestrare.

Până în acest moment, doar trei contracte au fost semnate, ceea ce pune presiune pe calendarul de implementare și pe capacitatea administrativă a ministerului.

Riscul întârzierilor și impactul asupra industriei militare

Chiar dacă toate contractele ar fi semnate la timp, experții atrag atenția că provocările nu se opresc aici. Termenul de livrare stabilit prin programul SAFE este anul 2030, un orizont considerat strâns pentru echipamente militare complexe.

Există riscul ca unele companii să nu poată respecta termenele de livrare, ceea ce ar putea duce la penalități sau chiar la rezilierea contractelor.

„Poate fi considerat un anumit, să-i spunem eșec, concentrarea pe dezvoltarea, achiziția anumitor platforme clasice, grele, specifice, să spunem așa, unui război anterior anului 2022. Ar fi trebuit poate să ne concentrăm pe dezvoltarea noilor tehnologii: drone, sisteme antidronă, implementarea inteligenței artificiale în activitatea militară”, este de părere generalul în rezervă Dorin Toma.

Ce urmează pentru înzestrarea Armatei României

Lista de achiziții din programul SAFE include blindate de luptă, nave militare, elicoptere, drone și sisteme de lansare de rachete. Aceste echipamente sunt considerate necesare pentru modernizarea Armatei și adaptarea la noile tipuri de conflict.

În acest moment, miza principală rămâne calendarul: semnarea contractelor la timp și menținerea finanțării europene în întregime.