În discursul susținut în cadrul evenimentului, Bolojan a vorbit despre impactul pe care Statele Unite l-au avut asupra lumii în ultimii 250 de ani.

„Sunt aici să spun cu respect că această mare naţiune, de 250 de ani, are o influenţă covârşitoare asupra lumii prin puterea economiei, prin capacitatea de a inova, prin forţa armatelor sale. Să ne gândim doar la salvarea Europei, la căderea comunismului. Se cuvine să mulţumim Statelor Unite pentru aceşti 250 de ani şi asupra impactului global masiv pe care l-au avut, inclusiv asupra României. Sunt aici, de asemenea, să spun că, în afară de aceste lucruri, cele mai importante aspecte care ne-au motivat sunt valorile pe care le vedem atunci când steagul Americi este la orizont, libertăţile individuale, democraţia, egalitatea de şanse sunt nişte valori extraordinare care ne-au motivat şi pe noi şi ne motivează în continuare”, a declarat Ilie Bolojan.

Mulțumiri pentru militarii americani prezenți în România

Șeful Executivului a evidențiat și contribuția militarilor americani la securitatea regională și la apărarea flancului estic al NATO.

„Se cuvine să mulțumim Statelor Unite și militarilor săi pentru că, fiind prezenți în România, fiind coloana vertebrală a NATO în situația dificilă din regiune, alături de militarii noștri, alături de militarii celorlate țări din NATO, contribuie semnificativ la securitatea României și la siguranța cetățenilor noștri”, a afirmat premierul interimar.

În intervenția sa, Ilie Bolojan a transmis aprecieri și companiilor americane care activează pe piața românească, subliniind impactul acestora asupra economiei.

„Se cuvine să mulţumesc companiilor americane care au investit în România, care înseamnă locuri de muncă, înseamnă transfer de tehnologie, înseamnă oportunităţi, dar şi pentru ceea ce fac aceste companii promovând ţara noastră în Statele Unite al Americii, individual sau prin Camera de Comerţ Româno-Americană. Sunt aici să mulţumesc comunităţilor româneşti din Statele Unite, studenţilor noştri, tuturor celor care trăiesc în America, să mulţumesc prietenilor americani din România, comunităţi americane de aici, pentru că sunt o punte între relaţiile dintre ţările noastre şi sunt o bază a dezvoltării acestora”, a spus acesta.

Felicitări pentru ambasadorul SUA și apreciere pentru diplomații americani

Premierul interimar a avut un mesaj și pentru ambasadorul Statelor Unite la București, Darryl Nirenberg, despre care a spus că a început mandatul într-un ritm susținut.

„În cele puțin peste 100 de zile a început în forță și sunt convins că va contribui semnificativ în anii următori la întărirea parteneriatului dintre România și SUA, la dezvoltarea relațiilor de afaceri, la promovarea investițiilor în domeniul energiei și al infrastructurii”, a declarat Bolojan.

Totodată, acesta i-a mulțumit și atașatului comercial și însărcinatului cu afaceri al Statelor Unite la București, care își încheie misiunea diplomatică după aproape patru ani petrecuți în România.