Observator a filmat într-una dintre unitățile militare pregătite să primească noii participanți, unde infrastructura este deja adaptată pentru instruirea noilor recruți.
Viață de militar timp de patru luni, cu program strict
Tinerii înscriși vor parcurge un program de patru luni în regim militar complet. Ziua începe la ora 6 dimineața cu înviorarea, indiferent de anotimp. Urmează micul dejun și apoi instrucția de dimineață, între orele 9 și 12.
După masa de prânz, urmează o a doua sesiune de pregătire, de trei până la patru ore. De la ora 16 până la ora 22, recruții au timp liber, dar rămân în interiorul unității, sub regulile de cazarmă.
Plată lunară și beneficii asigurate de stat
Fiecare participant primește aproximativ 4.300 de lei pe lună. Pe durata stagiului, statul asigură cazarea, hrana și echipamentul militar.
La finalul celor patru luni, un recrutat poate economisi în jur de 17.000 de lei, în funcție de cheltuieli, deoarece nu are costuri pentru întreținere sau echipament.
Infrastructură pregătită și obiectiv de recrutare
Pentru acest an, Ministerul Apărării vizează recrutarea a aproximativ 3.500 de voluntari. Pregătirea se va desfășura în unități militare din 14 orașe din țară.
În una dintre aceste unități au fost deja pregătite 120 de paturi. Spațiile de cazare includ dormitoare separate pentru fete și băieți, cu paturi suprapuse și organizare de tip cazarmă.
Reguli și condiții clare de participare
Participanții au o obligație principală, finalizarea stagiului de pregătire. În cazul în care renunță pe parcurs sau sunt eliminați din motive disciplinare, sunt obligați să returneze sumele primite.
Cei mai bine pregătiți dintre voluntari pot continua în structurile armatei ca militari activi. Ceilalți vor fi încadrați în rezerva operațională, disponibilă în caz de necesitate pentru apărare.



